Palatul Cultural Theodor Costescu sau mai pe scurt şi obişnuit pentru cetăţenii urbei dunărene, Teatrul, a fost construit la iniţiativa dar mai ales strădania marelui patriot căruia îi şi poartă numele.
Construcţia a început în anul 1912, pe când Theodor Costescu deţinea şi funcţia de director al Liceului Traian. Pentru că fondurile publice nu erau suficiente, acesta şi-a vândut o parte din pământurile proprietate personală pentru a strânge suma necesară demarării lucrărilor.
În 1916 lucrările au fost sistate ca urmare a intrării României în Primul Război Mondial, pentru a fi reluate în 1918, când acest lucru s-a reuşit doar datorită perseverenţei aceluiaşi Theodor Costescu, cel care a iniţia o campanie de donaţii, în urma căreia s-au strâns câteva milioane de lei.
Nu s-a rezumat la finalizarea construcţiei, în 1920 l-a convins pe fostul guvernator BNR să-şi doneze biblioteca personală palatului, însemnând 40.000 de volume. L-a convins de asemenea pe fostul său profesor, savantul C.I. Istrati să doneze o importantă colecţie de artă. BNR a contribuit de asemenea cu un fond de carte.
Pentru a ilustra şi mai mult devotamentul lui Theodor Costescu dar mai ales altruismul său, trebuie să spunem că, pentru ca acoperişul palatului să poată fi reparat cu tablă plumbuită, inexistentă pe piaţă la acea vreme, şi-a decopertat dependinţele, donând tabla teatrului!
Sursa foto: https://www.facebook.com/palatulculturiiteodorcostescu/